Întrebat dacă finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, poate fi sancționat pentru că a recunoscut că a mituit un arbitru cu 10.000 de dolari în urmă cu opt ani, Dumitru Dragomir a declarat pentru Mediafax: "Când îl cheamă la Comisie zice că a glumit. Ce poți să-i faci? Sau vine la Comisie și zice că s-a prescris, că a fost acum zece ani. Ce, poți să te iei după ăsta?"
Dragomir consideră că nu se cumpără arbitri în Liga I și că, în ciuda greșelilor din ultimele partide, "titlul se joacă 100 la sută pe teren". "Nu se cumpără arbitri. Că sunt slabi, asta e altceva. E vorba de lipsă de valoare. Chiar dacă sunt greșeli mari de arbitraj, pot să spun cu toată tăria că titlul se joacă 100 la sută pe teren. Au fost greșeli care au avantajat și pe Cluj și pe Steaua, într-adevăr, poate mai puțin pe Timișoara", a adăugat Dragomir, care spune totuși că ar aduce arbitri străini la derby-uri dacă ar fi la FRF.
Citește toate declarațiile lui Dumitru Dragomir pe mediafax.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER